Încrederea şi dezamăgirea.

Hello people!

Vreau să încep acest post cu o definiţie din DEX a cuvântului de care se leagă tot acest post,mai exact subiectul acestui post: ÎNCRÉDERE s.f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritate a cuiva; credință. ♢ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciune. – şi – DEZAMĂGÍRE ~i f. 1) v. A DEZAMĂGI și A SE DEZAMĂGI. 2) Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; deziluzie; decepție. /v. a (se) dezamăgi. De acord? Eu cred că da. Şi încă odată,DEX are dreptate şi spune totul înainte să spun eu. Şi poate că lumea asta nu e atât de neîncrezătoare în forţele proprii şi mai ales în ceilalţi. Eu consider că mai bine ai încredere în forţele proprii,adică în tine,decât să dăruieşti cuiva şi ultimul strop de încredere şi apoi să te alegi cu o dezamăgire.Nu e atât de ireal pe cât pare,ba chiar,e foarte real.De câte ori ai văzut un om,o persoană,o fiinţă umană,care să nu fi dezamăgit niciodată,repet şi subliniez,niciodată,pe cineva. Aşa e,răspunsul e pe gurile tuturor: niciodată. Cred că totuşi,încrederea e un lucru foarte important. Vrei o ceaşcă de iluzie?

Spune-ţi părerea printr-un comentariu la acest post. Mulţumesc!