Asa: doar eu,cu mine.

Fiecare clipa si eveniment din viata unui om sadeste ceva in camaruta inimii lui.

Un anumit eveniment din viata mea m-a facut sa ma intreb de ce oamenii sunt atat de repede gata sa-si vanda gandurile pe nimic. De ce oare, noi, amaratii de oameni suntem gata sa scoatem atat de repede din visteria inimii si a mintii noastre comorile ce le-am adunat cu atata truda? De ce ne vindem cu atata usurinta franturile ce se afla in noi?!

Privesc cu o oarecea consternare cum oamenii se comporta intr-un anumit fel, folosesc anumite constructii verbale, se deghizeaza cu atata insufletire in niste uratenii, uitatand ca omul e menit sa fie frumos prin maretia sa. Iubesc misterul, iubesc sa ma ascumd in mine insumi si sa nu las sa se vada cine sunt in profunzimea mea, atunci cand nu este nevoie de asta. Prefer sa traiesc mai bine intr-o lume a tacerii, in care doar eu si cu mine stam de vorba la o cana de ceai, in care nimic sa nu tulbure pacea ce o ofera gandul ca nu am spus nimic care sa aduca ofensa, ca nu am facut nimic vrednic de dispretuit. Prefer sa traiesc intr-o lume aparte, faurita cu mult drag din bucati de puzzle ale vietii mele si sa nu ies din ea decat atunci cand este nevoie de o dovada a dragostei mele.

De ce nu inteleg oamenii din jurul meu ca nu simt nevoia de a iesi din mine si a face propaganda de ceea ce sunt , de a ma ovationa pe mine insumi?! Eu vreau sa raman eu, cea neinteleasa de nimeni, decat de mine.Vreau sa contunui sa fiu eu, chiar daca asta inseamana sa nu “deranjez” pe nimeni, chiar daca poate cei din jur ar dori sa o fac. Nu intelegi ca asta ma face speciala, ca daca m-ai cunoaste cu adevarat nu ai reusi sa ma intelegi si te-ai retrage si tu intr-o cochilie a ta?

Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca nu-ti convine si nu intelegi. Intr-o zi vei putea citi dincolo de randurile ce le afisez cu mare graba acum. Intr-o zi vei intelege de ce vreau sa raman eu….